Patru ambulanțe sunt blocate pe drumuri, din cauza zăpezii

Patru ambulanțe sunt blocate pe drumuri, din cauza zăpezii
Publicat: 09/12/2012, 11:07
Actualizat: 27/03/2019, 08:02

Patru ambulanțe sunt blocate pe drumurile din trei localități ale județului Timiș, din cauza viscolului și a zăpezii, ele neputând ajunge la cazurile la care au fost solicitate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Banat, Sindia Vlaia, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că două ambulanțe sunt blocate în zăpadă în localitatea Lovrin.

Totodată, o ambulanță este blocată pe un drum din Ieccea Mare, iar alta în Sânmihaiu Român, tot din cauza viscolului și a zăpezii.

Sursa citată a afirmat că ambulanțele nu pot ajunge la cazurile medicale la care au fost solicitate din cauza zăpezii.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Banat, șoferii acestor ambulanțe nu au altă soluție decât să aștepte deblocarea drumurilor.

Meteorologii au emis, vineri, două avertizări cod galben de ninsori și ploi, potrivit cărora precipitațiile vor afecta, începând de sâmbătă seară, Banatul, Crișana, Maramureșul, nordul Moldovei, Transilvania și Oltenia, urmând să se extindă, duminică, în toate regiunile.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Fraţi români împuşcaţi pe stradă, în Spania: unul a murit pe loc, celălalt e...
MEGA-EXCLUSIVITATE. Cosmin Olăroiu, audiat la Poliție într-un mega-dosar de spălare de bani! Milionarul Stelu-ANRP este...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
IMAGINI EXCLUSIVE: Irinel Columbeanu își ia fiica în brațe, pe aeroport! Irinuca a sosit în...
Imagini din închisoarea în care intri și nu mai știe nimeni de tine. Încă 2.000...
Mai ai pe acasă bancnote cu eclipsa din 1999? Se vând cu 2.180 lei acum,...
Cum a aflat Anca Molnar că are o TUMORĂ pe creier. Simptomul BANAL pe care...
Un rocker îi ia apărarea lui Babasha după concertul Coldplay. "Suntem ultimii ipocriți, ne-am făcut de...
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de...
Mesajul dureros transmis de soțul Ancăi Molnar, la o zi după înmormântarea make-up artistei. Bărbatul...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Stellantis mută o parte din producţia de vehicule electrice din China în Europa / Taxele...
NAZISTUL care a încercat să-l UCIDĂ pe Hitler
Românii NU mai primesc BANII înapoi. Regulile sunt extrem de clare
Iunie cu mare noroc la banii. Nativi care își schimbă starea financiară
Tzancă Uraganu s-a ferit de ploaie cu umbrela în decapotabilă. Cum a fost surprins pe...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Cum a început povestea de dragoste dintre Maria Cârneci și soțul său, Romulus Petrescu: „Cam...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Străzi Deschise. Restricții de circulație în București, în weekend
×